Folosim cookies pentru a va oferi o experienta personalizata. Click aici pentru mai multe informatii despre cookies si modul lor de folosire.

Fascinația Alpilor

Descriere

Destinatie: Ljubljana

Durata: 12 nopti

Plecari: 20 iunie, 26 iulie, 29 august

PREŢUL INCLUDE
transport cu autocar climatizat 
12 nopți de cazare la hotel de 2-4*
12 mic dejun;
ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu.


OPȚIONALE
Excursie Chamonix - 25 € /pers. 
Crama Borkatakomba -25  €/pers.


NU SUNT INCLUSE ÎN PREŢ
Intrările la obiectivele turistice (inclusiv în excursiile opţionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe şi cheltuieli personale.
Excursiile opționale pentru grup minim 30 de persoane;
Telecabin in Chamonix si Matterhorn, trenuletul in Tasch




Va rugam sa alegeti o data de plecare pentru a vedea preturile.

Itinerariu

Ziua 1. București – Budapesta

Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală - București, la ora 6.30 dimineața. Verifică lista cu oraşele prin care tranzităm ţara. Ajungem în cursul serii la Budapesta. (Cazare în Budapesta).

Ziua 2. Budapesta - Viena - Salzburg

Plecam spre Viena, un important centru cultural al Europei, ce deține adevărate comori arhitectonice, moștenite de la Imperiul Habsburgic, a cărui reședință a fost aici vreme de șase secole. Complexul Palatului Hofburg adăpostește capela imperială Burgkapel și celebra Școală Spaniolă de Echitație, unde armăsarii Lipizzaner execută figuri elegante, ca de balet. Pe lângă acestea, este de datoria oricărui călător să facă turul muzeelor vieneze. Metropola austriacă este o destinație fascinantă care poate rivaliza cu Parisul, Londra, Praga sau Roma, fiind vizitată anual de milioane de călători. Iar călătorii cu experieță știu că în preajma atracțiilor, palatelor și monumnetelor din Viena se aliniază restaurante sofisticate și cafenelele a căror finețe o întâlnim rar în alte locuri.


Moment de ragaz : 
Viena este faimoasă pentru restaurantele și cafenelele a căror finețe o întâlnim rar în alte locuri.  Prima cafenea s-a deschis aici inca din 1685, la inceput ca loc de degustare a faimoasei bauturi turcesti, care se comanda dupa culoare. Chelnerul prezenta o tablie vopsita in 20 de dungi numerotate, fiecare corespunzand unui anume tip de cafea.  
Nu ezitati sa treceti pragul renumitei  cafenele Schwarzenberg situata pe Kärntner Ring si sa incercati specialitati precum: “Kapuziner”- Cafea Mocca cu putin lapte ;  “Maria Theresia”- Cafea Mocca cu lichior de  portocale sau “Wiener Eiskaffe”- inghetata de vanilie cu cafea Mocca si multa frisca.
Parcurgem un scurt tur panoramic din autocar admirand pe rand: Roata Mare din Prater, Sediul ONU, Turnul Dunarii, Ringstrasse, Opera, Palatul Hofburg, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Burgtheater, Primaria, Universitatea.

Dar pentru a cunoaste aceasta Viena, nu ai nevoie de masina. Inima orasului pulseaza pe locurile fostei cetati Vindobona, in jurul catedralei Sf Stefan, in imprejurimile Operei si Hofburgului, in centrul inconjurat de bulevardul circular – Ringul. 
Pleacam cu amintiri frumoase din Viena si ne indreptam spre Salzburg. Incheiem ziua cu o sesiune de explorare în Salzburg, orașul lui Mozart. Orașul acesta este ca o scenă de film - nu degeaba au filmat aici „Sunetul Muzicii” - datorită clădirilor impecabile în stil baroc, străduțelor liniștite, parcurilor atent îngrijite, munților suberbi din fundal, castelului de pe deal, mirosul îmbietor al mâncării și lista ar putea continua la nesfârșit. Vizităm aici Grădinile Mirabel, Domul, Orașul Vechi și Casa lui Mozart. Ne urcam in autocarul nostru si ne indreptam spre hotelul din zona Salzburg.

Ziua 3. Salzburg - Innsbruck - Verona

Ne continuam aventura austriaca  si ne indreptam spre Innsbruck. Parcurgem un scurt tur pietonal in centrul istoric  admirand  Palatul Hofburg, Goldenes Dachl, Arcul de Triumf si Partia de Sarituri cu schiurile Berigsel.  Atracția principală a orasului este insa Schloss Ambras, o fortăreață transformată în palat renascentist de către Arhiducele Ferdinand II.  
Ne despartim de Austria si ne indreptam catre Italia. Vom face o vizita in orasul celui mai celebru cuplu de indragostiti. Ne așteaptă poezia Veronei. Povestea Julietei și a lui Romeo și-a pus amprenta asupra acestui oraș pentru totdeauna. Așa că pornim cu sufletul deschis spre iubire în acest oraș adorat de turiști pentru tumultul său arhitectonic, culinar și pentru posibilitatea de a vedea artă la tot pasul. Vedem, desigur, balconul Julietei, unde Romeo își declara iubirea cu cel mai trist final din lume. Aproape uităm că legenda celor doi îndrăgostiți a luat naștere din condeiul lui William Shakespeare și ne lăsăm purtați de poveste. În curtea casei cu balconul, se află o statuie de bronz a Julietei. Se spune că dacă o atingi, vei avea noroc în dragoste. Nu strică să ne asigurăm! 
Ieșim din atmosfera romantică și ne avântăm spre Arena - Amfiteatrul din Verona, al treilea ca mărime din  Imperiul Roman după Capus de langa Neapole, si  Colosseum din Roma. Grandoarea sa este azi pusă în slujba artelor (operă, teatru, balet). În trecut, însă, amfiteatrul a fost scena sângeroasă a luptelor între gladiatori. Plecand de la Arena mergem pe strada pietonala Via Mazzini, una dintre primele din oras care au magazine. Aceasta ne conduce la Piazza delle Erbe, locul unde a fost forumul roman si centrul istoric al orasului. Ne indreptam spre Piazza dei Signori, pe vremuri principala piata publica a Veronei. Aici se inalta Palazzo del Comune, Torre dei Lamberti si Palazzo di Sacligeri sau Prefettura, construit ca palat al familiei Scaligeri, apoi insusit de guvernatorul venetian al orasului.
Aici in Verona se afla cea mai frumoasa biserica in stil romanesc din Italia – San Zeno Maggiore. Construita in forma actuala in secolul al XII-lea, biserica  prins viata mult mai devreme, la inceput probabil a fost o capela mica deasupra mormantului Sf Zeno, ocrotitorul spiritual al Veronei. 
Nu putem pleca din Verona fara sa vedem si Domul. Inceputa in anul 1120, fatada este acoperita cu rosso di Verona, o piatra cu nuante roz care isi imprumuta caldura multor biserici si palate din Verona.
Ne indreptam catre hotelul nostru din zona Verona pentru cazare. Ne odihnim si ne pregatim de o noua aventura pentru urmatoarea zi.

Ziua 4. Verona – Lago di Garda – Sirmione – Bergamo - Varese

Remarcăm cu amuzament cât de apropiate sunt limba italiană și cea română. Chiar dacă nu ai făcut o oră de italiană la școală, imposibil să nu intuiești, cel puțin, sensul unor fraze în italiană. Cu acest sentiment familiar în suflet ne îndreptăm spre  Sirmione. În Italia se întâmplă destul de des să te oprești din drum și să simți cu adevărat că ți s-a oprit respirația. Orașele, monumentele, bisericile, ruinele toate au cumva acest efect asupra călătorilor, însă la sosirea în orășelul Sirmione, rămâi pur și simplu stană de piatră. Situat pe o limbă de pământ ce pare să străpungă Lacul Garda, Sirmione arată ca un colț de rai. Priveliștea este absolut încântătore: clădirile vechi, străduțele liniștite, Biserica Santa Maria Maggiore (sec XV), Biserica San Petro (sec. VIII), piazettele, magazinele cu aer desuet, totul participă la un tablou ce te farmecă. Nu întâmplător marea voce feminină a operei italiene, Maria Calass a ales o vreme să locuiască în Sirmione. Casa ei se poate vizita, se află în Piazza Carducci. Dar atracția principală din Sirmione este Castelul Scaligera din sec. XIII, o fortăreață superbă cu ziduri înalte și turnuri ce amintesc de piesele de sah, ridicată chiar la malul lacului. De pe zidurile sale ai o panorama superbă asupra lacului și crestelor Dolomiților din depărtare. Pe străduțele înguste din centrul istoric ne putem opri să savurăm o ceașcă de espresso, iar apoi să vizităm Grota lui Cattulo, unde se presupune că ar fi locuit poetul Gaio Valerio Catullo în antichitate.


Moment de ragaz
Merităm un scurt popas pentru cel mai cunoscut deliciu local, Gelato Garda Lake. După cum ai ghicit deja, ne vom răcori cu o înghețată delicioasă, o combinație de arome dulci și acrișoare... asta
 pentru că îngredientele de bază sunt lămâia și strugurii. Nu vă lăsați tentați de celelalte variante de arome pentru că  în Sirmione aceasta este "înghețata casei".  
Vom mai face o oprire la Bergamo, unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Italiei. Aflat la mai puțin de 50 de kilometri de Milano, Bergamo are dublă identitate: partea de sus a orașului, Città Alta, este un labirint de străduțe medievale, cu bijuterii arhitectonice renascentiste și baroce, apărate de ziduri venețiene, în timp ce partea de jos a orașului, Città Bassa, este un oraș modern și plin de viață. 
Ne indreptam spre Varese. Cazare in zona Varese.

Ziua 5. Varese – Lago di Como – St. Moritz

În cea de-a cincea zi a călătoriei noastre facem cunoștință cu alte destinații: Lacul Como și St. Moritz. Lacul Como a fost, timp de secole, preferatul nobililor, muzicienilor, pictorilor și scriitorilor. De altfel, dragostea pentru Lacul Como este mereu de actualitate: în prezent poți zări vilele luxoase ale unor celebrități cum ar fi Madonna sau George Clooney, care nu se sfiesc să își declare afecțiunea pentru acest colț de paradis. Pentru a ne bucura la maximum de această experiență, ne vom opri la Bellagio, o mică stațiune supranumită ”Perla Lacului”, de unde avem o panorama magnifică a Lacului Como și a impunătorilor Alpi. Continuam ziua în St. Moritz, un paradis alpin adorat de-a lungul timpului de către nobili, artiști și celebrități, din 1864 și până astăzi. Orașul e așezat între lac și munte și oferă un tablou deosebit de elegant, prin casele, hotelurile și buticurile luxoase și prin numeroasele sale pârtii de ski. Seara ne vom caza în zona Dornbrin. 

Ziua 6. Cascada Rinului – Zurich – Lucerna - Lichtenstein

Elveția, ne asteapta! Urmam malul lacului Konstanz si ajungem in orașul Sankt Gallen, capitală a cantoanelor de est. Este un loc încărcat cu istorie și cultură locală, unde principala atracție este renumita Abația Benedectina, un sit protejat trecut în patrimoniul UNESCO, cu superba sa bibliotecă în stil rococo. De aici, autocarul ne va duce spre granița cu Germania, unde vom admira Cascada Rinului, cea mai mare și printre cele mai frumoase cascade din Europa. Ne continuam traseul nostru si ajungem in  Zurich, cel mai mare oraș al Elveției și unul dintre cele mai vii din Europa. Având o scenă culturală foarte activă, Zurich este una dintre destinațiile europene preferate de tineri și de cei care caută distracție, dar și un centru recunoscut de artă contemporană. Putem vizita Kunsthaus, printre cele mai mari galerii de artă din Europa, biserica Fraumunster (cu vitraliile remarcabile ale lui Marc Chagall), Grossmunster (catedrala protestanta,      fondata de Carol cel Mare),  sau Muzeul Ceasurilor Beyer. 


Moment de răgaz: 
Muzeul Ceasurilor Beyer nu este chiar unul obișnuit, căci elvețienii impun pretenții mari când e vorba despre ceasuri. Găsim aici una dintre cele mai mari colecții de ceasuri din lume, atât contemporane, cât și foarte vechi, cu exponate din 1400 î.Hr. și până astăzi, de la ceasuri cu pendul, până la ceasuri automate de mână, de la modele clasice, până la prototipuri.
Următoarea oprire este Lucerna, un oraș situat pe malul Lacului celor 4 Cantoane. Cu un centru vechi medieval bine conservat, cu alei de piatră inundate de sunetul muzicii, cu căsuțe colorate, poduri de piatră și promenade pe malul râului, orașul este de un romantism fantastic, accentuându-se odată cu lăsarea serii. Vizitam orasul pornind la pas si admirand  Kapellplatz, Primaria, St Peterskapeele, Kapellbrucke, Wasserturm.  
Ultimul punct al vizitei noastre este Liechtenstein, printre cele mai mici state din Europa, dar și printre cele mai bogate. Capitala Vaduz tronează în munți cu al său castel singuratic, care deși nu poate fi vizitat merită văzut măcar din exterior. 
Întoarcere pentru cazare la acelasi hotel din zona Dornbirn. 

Ziua 7. Interlaken – Berna –Laussane

Ne continuam aventura noastra elvetiana si ajungem in  Interlaken, orașul dintre lacuri, după cum numele său o spune. Situat între lacurile Thun și Brienz, dar și între munți, mai exact vârfurile Eiger,  Monch și Jungfrau, orașul reprezintă poarta spre fabuloasa regiune Jungfrau, cea mai râvnită destinație elvețiană pentru căutătorii de aventuri în aer liber și sporturi extreme. Ne indreptam apoi spre Berna, capitala Elveției, orașul străbătut de râul Aare, a cărui apă are culoarea azurului. Găsim aici aceeași frumoasă arhitectură medievală cu care Elveția ne-a obișnuit, alături de muzee și galerii de artă, dar și de case memoriale unde au trăit locuitori faimoși, unul dintre ei fiind Einstein. Incepem turul de oras  si admiram Primaria, Marktgasse si Kramgasse, Catedrala Sf Vicentiu. 
Ne continuam traseul si ajungem in Lausanne, considerat varianta mai distractivă a Genevei intrucat oferă același tablou de basm, contrastând însă prin energia și vitalitatea specifică unui veritabil centru universitar. Aici găsim și sediul Comitetului Olimpic Internațional și Muzeul Olimpic. Seara ne vom caza în zona Bellegarde
 

Ziua 8. Geneva – Montreux – Chillon – Chamonix

Astăzi ajungem la Geneva, al doilea oraș ca mărime al Elveției. Este orașul cu cele mai multe sedii de instituții internaționale, între care amintim Organizația Mondială a Comerțului, Organizația Mondială a Sănătății, Comitetul Internațional al Crucii Roșii, dar și faimosul centru de cercetare CERN și acceleratorul său de particule. Conservatorul din Geneva deține poate cea mai frumoasă grădină, nu alta decât Grădina Botanică a orașului, care, pe lângă cele 12.000 de specii de plante, include și un parc al animalelor.  Incepem turul nostru in Geneva admirand : Catedraka St Pierre, Place Neuve, Maison Tavel, Primaria, sediul ONU. 
Deplasare spre  Montreux, un orășel șic din munți unde numeroși artiști s-au oprit de-a lungul timpului pentru a-și împrospăta inspirația. Castelul Chillon de pe malul Lacului Geneva, promite și el să ofere inspirație oricui îi trece pragul.
Pentru cei energici și fără rău de înălțimi am pregătit o excursie opțională în Chamonix, taramul stancilor vesnic inzapezite. Daca vremea  permite se urca din Chamonix la cea mai inalta statie de telecabina din lume, Aguille du Midi 3777 m. Seara ne intoarecem la Bellegarde pentru cazare la acelasi hotel din zona Bellegarde.

Ziua 9. Zermat – Materhorn - Varese

Dupa micul dejun pornima la drum spre Tasch si parcurgem zone montane de o frumusete rara. De aici urcam cu trenuletul cu cremaliera  in statiunea Zermatt, una dintre cele mai faimoase stațiuni montane ale Elveției unde vehiculele motorizate nu au acces. Optional ascensiue la cota 3883m. Privelistea magnifica a celor 38 de piscuri de peste 4000 m, va fi “ recompensa” pentru temerarii care s-au aventurat sa “ pluteasca” cu telecabina deasupra crevaselor ghetarului Materhon.
In cursul serii sosire in Italia. Cazare la hotel in zona Varese.

Ziua 10. Milano

Lăsăm totul în urmă și pornim spre Milano, orașul unde shopping-ul este la putere. Autocarul ne lasa  in apropierea zidurilor Castelulul Sforza, o fortareata din caramida rosie cu turnuri inalte si ziduri de aparare. Astazi aici isi au sediul patru muzee : galeria de arta si muzeul de arte frumoase considerate principalele atractii, celelalte doua muzee fiind mai modeste, cuprinzand instrumente muzicale si exponate arheologice.  Ne indreptam la pas spre  Piazza del Duomo, unde admirăm Domul din Milano. A fost și rămâne una dintre cele mai spectaculoase catedrale gotice din Europa. O adevărată paradă a modei și a frumuseții mediteraneene ni se dezvăluie. Italienii sunt frumoși, indiferent de vârstă. Îi admirăm cum circulă pe scutere, pe biciclete în timp ce ne răsfățăm cu un pic de shopping în Galeriile Vittorio Emmanuele. Ne continuam traseul nostru pietonal pana la Piazza della Scala, de unde avem ocazia sa admiram frumoasa cladire a Operei. Inaugurata in  1778, cladirea si-a luat numele de la biserica aflata pe acel loc, desi mare parte din aspectul actual  dateaza din  1946, cand a fost redeschisa, dupa ce suferise distrugeri mari in timpul razboiului. 


Moment de ragaz:
Arunca o privire in lojele teatrului  si admira interiorul somptuos si candelabrele uriase. Ar trebui sa vizitezi Museo Teatrale alla Scalla, care este un colt al teatrului, ce contine amintiri din lumea operei, costume, portrete si jobenul lui Verdi. 
Dupa ce ne-am incarcat  cu multe amintiri frumoase din capitala Lombardiei pornim spre Padova. Cazare in zona Padova.

Ziua 11. Padova – Venetia - Ljubljana

Dupa micul dejun plecam cu trenul din Padova spre Veneția, care a fost declarată, în 1979, patrimoniu al umanității de către UNESCO. Străduțele și canalele sunt animate de veselia tipică a italienilor, iar noi ne îndreptăm spre Piața San Marco îmbarcându-ne într-o croazieră la bordul unui vaporetto care ne poarta lin până în centrul oraşului, singura modalitate de a ajunge aici. Deși poate nu ai mai fost aici, suntem siguri că ai o senzație puternică de deja-vu. Imaginile cu Piața San Marco, “ cel mai frumos salon din Europa” după spusele lui Napoleon,  sunt emblematice pentru Veneția, dar acum ai șansa să vezi și să simți energia incredibilă a acestui loc... muzică, porumbei, artă.  


La câtiva pasi se află Palazzo Ducale sau Palatul Dogilor care a fost resedinţa, timp de apoape o mie de ani, nu numai  a dogilor care au condus Venetia, a politiei secrete şi a Curtii de Justitie, dar şi a închisorilor municipale şi a multor instituţii administrative. Aflându-se pe lista celor mai frumoase cladiri gotice din lume  palatul ne încântă cu arhitectura sa impresionantă care ne duce cu gândul la oamenii puternici care au condus, de aici, orașul. Privirile ne sunt atrase de Puntea Suspinelor care şi-a primit numele sugestiv de la poetul englez Lord Byron, care a ilustrat perfect proximitatea dintre lux și suferință. Puntea unește Palatul de închisoarea în care erau abandonați deținutii. Trecem pe intinerariul nostru uimitor și Basilica San Marco, care a adăpostit timp de aproape o mie de ani mormantul Sfântului Marcu şi care a servit drept capelă particulară a dogilor, sprijin spiritual şi simbol fundamental al puterii, autorităţii şi continuităţii statului veneţian – cea ma longevivă republică din lume. Tot in Piata San Marco zarim silueta inalta si zvelta a Campanilei, cea mai inalta constructie din Venetia, cu cei 98.5 m, ofera cea mai incantatoare priveliste.

Moment de ragaz :
 Emblema Veneției, în memoria colectivă dragi prieteni, nu este Palatul Dogilor, ci gondolierul cu bluzon în dungi alb-roșii sau albastre și pălăria neagră inconfundabilă care cu ambitusul lui Pavarotii cântă o serenadă celor doi pasageri îndrăgostiți din ambarcațiunea sa. Acum este ocazia să tocmim un gondolier și să navigăm alene pe canalele orașului, locul perfect să admirăm arhitectura inconfundabilă a clădirilor, palatelor, monumentelor şi podurilor vechi de secole, să simțim vibrația acestui oraș unic, romantic prin definiție.
Revenind la cele lumești, trecem de-a lungul Canale Grande. Este cel mai important canal al Veneției, cu o lungime  de patru kilometri  și admirăm împreună celebrul vaporetto “autobuzul din laguna “. Pe lista noastră se mai află si  Podul Rialto. Turistii familiarizaţi cu Veneţia pot merge individual în croazieră pe insula Murano, vestită pentru sticlarii care fac aici adevărate minuni. Plecăm după ce ne desfătăm privirile cu obiectele de artă și bijuteriile cu sticlă de Murano. Loc ideal pentru achiziționat primele suveniruri, desigur!
Ne intoarcem in Padova si ne continuam drumul nostru spre Ljubljana. Cazare la hotel in Ljubljana.

Ziua 12 Ljubljana – Budapesta

După o noapte odihnitoare și un mic dejun sățios, pornim împreună să vedem cu ochii noștri cum se integrează istoria într-un prezent vibrant și viu. Căci te uimește verdeața orașului, iar tihna acestei capitale europene te va cuprinde ca o poveste frumoasă. Destinația noastră este Castelul Ljubljana, care se înalță pe dealul din mijlocul capitalei slovene. Acesta datează din secolul al XV-lea și aspectul său impunător îi trădează rolul istoric de fortăreață, cazarmă și reședință regală. Verifică bateriile aparatului de fotografiat sau bazează-te pe camera telefonului, la alegere. Însă te asigurăm că vei dori să faci fotografii care să îți amintească de acest castel și de panorama pe care o creează spectaculoasa vecinătate a lacului Bled sau decorațiunile baroce ale Capelei Sf. Gheorghe, decorate cu blazonul guvernatorilor provinciei Kranjska. Podul Triplu este unul dintre cele mai frumoase și cunoscute poduri din Ljubljana. Arhitectura sa specială reunșete, de fapt, un grup de trei poduri care leagă orașul modern de centrul medieval. Zona este animată de baruri și restaurante, iar turiștii reușesc aici să facă fotografii demne de pus în ramă!


Moment de răgaz: 
Prânzul îl luăm împreună, după ce decidem că dieta poate să mai aștepte puțin. 
Piața Centrală din Ljubljana este locul unde oamenii își dau întâlnire. Agitația veselă a pieței este presărată cu ocazii perfecte de shopping, căci aici găsești produse tradiționale, condimente, ierburi medicinale și, nu în ultimul rînd, haine și accesorii.
Preparatele tradiționale sunt parte din mândria locului, căci în Ljubljana vei mânca un strudel uimitor, vei gusta brînzeturi rafinate și îți vei stinge setea cu bere locală. Slovenii se laudă cu apicultura și au nenumărate soiuri de miere. Așa că dacă te gândești să aduci un suvenir pentru cei dragi, acum este momentul să te aprovizionezi cu miere parfumată. Ne continuam drumul nostrum spre Ungaria. In cursul serii sosire si cazare la Budapesta
Experiență: ritm și gusturi tradiționale
Dacă te întrebai cu ce ai mai putea umple timpul înainte de a te retrage la hotel, avem pentru tine un pont: cum sună pentru tine “Seară de Crama“?  (optional).

Te invitam la  Borkatakomba, restaurantul unguresc unde ne vom petrece ultima seară împreună. Crama oferă vinuri ungurești deosebite, care ne vor da chef de vorbă și de depănat amintirile proaspete din vacanță. Înainte de a încheia, trebuie musai amintit desertul care se găsește pe fiecare meniu al unui restaurant unguresc care se respectă: somlуi galuska, adică un pandişpan pufos, glazurat cu cremă de ciocolată şi frişcă bătută. În timp ce ne  delectăm cu cina festivă, ne hrănim și inimile cu programul folcloric de dans și muzică tradițională. Destulă vorbă! Hai să ciocnim cupele, să schimbăm numere de telefon și să celebrăm prietenii noi. În definitiv, suntem camarazi de călătorie și nu-i exclus să mai fim și altădată!
Ne intoarcem la hotelul nostru din Budapesta. Cazare.

Ziua 13. Budapesta - Bucureşti

După micul dejun, lasăm apoi în urmă frumoasele locuri pe care le-am vizitat și plecăm spre România. Parcurgem drumul cu amintiri de neprețuit în minte și gata pentru a gusta din istoria altui tărâm misterios și captivant.